Tânărul de 26 de ani a căzut în timpul repetiției
Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii au confirmat incidentul, stabilind că victima este un actor în vârstă de 26 de ani, angajat al instituției. Din primele verificări a reieșit că, în timpul desfășurării repetiției, acesta a executat o săritură conform scenariului, de pe o platformă situată la aproximativ trei metri înălțime. În urma aterizării, s-a accidentat la membrul drept inferior.
Un echipaj SMURD a intervenit rapid, transportându-l pe tânăr la o unitate medicală pentru investigații amănunțite. Ulterior, acesta a fost internat pentru îngrijiri medicale.
În prezent, Secția 11 Poliție continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, având în vedere posibile încălcări ale normelor legale privind securitatea și sănătatea în muncă.