Celebra pianistă Martha Argerich a fost decorată de statul român

Celebra pianistă Martha Argerich a fost decorată de statul român

La evenimentul de joi au participat Andreea Guţu, Charge d’Affaires ad interim la Ambasada Română de la Berna, regizorul Daniele Finzi Pasca, violoncelistul Mischa Maisky, directorul general al Lugano „Arte e Cultura” Michel Gagnon, directorul general al Radioteleviziunii Elveţiene – SRG SSR Svizra Rumantscha Vincent Augustin, precum şi numeroşi invitaţi internaţionali.

La primirea distincţiei, Martha Argerich a mulţumit şi a subliniat legăturile şi prietenia cu mari artişti de origine română, începând cu Ion Marin, Radu Lupu, Sergiu Celibidache, Madeleine şi Dinu Lipatti, Clara Haskil şi Eugen Ionescu.

De asemenea, Marta Argerich şi-a exprimat bucuria de a se întoarce în această toamnă la Bucureşti pentru două concerte în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”. Totodată, faimoasa pianistă a confirmat participarea la o serie de întâlniri organizate cu copiii din Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, derulat de Corul Madrigal.

Martha Argerich face parte din grupul de susţinători internaţionali ai Programului Naţional Cantus Mundi încă de la fondarea acestuia, la iniţiativa maestrului Ion Marin.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *