”O femeie, în vârstă de 78 de ani, a murit astăzi din cauza intoxicării cu fum produs de un incendiu izbucnit la o casă din satul Vâlcelele Bune, comuna Bretea Română. Pompierii militari ai Punctului de Lucru Bretea Română au intervenit imediat după primirea apelului la 112, dar la faţa locului, echipajele de intervenţie au constatat că incendiul fusese stins de vecini”, a transmis ISU Hunedoara.
În urma incendiului şi a fumului puternic, pentru femeia intoxicată cu fum nu s-a mai putut face nimic, astfel că a fost constatat decesul acesteia. În urma incendiului a ars mobilierul dintr-o cameră, iar flăcările au degradat si ferestrele din PVC. Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilită.