Salvamontiștii din Brașov au avut parte de un sezon de schi de foc. Record de intervenții în Poiană

Salvamontiștii din Brașov au avut parte de un sezon de schi de foc. Record de intervenții în Poiană

Deși actualul sezon a durat doar 99 de zile, comparativ cu cel anterior, în care pârtiile au fost deschise patru timp de luni, numărul persoanelor asistate s-a dublat, față de anul 2024. 

”În această perioadă, am fost solicitați să intervenim în 765 de cazuri, totalizând 845 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au necesitat evacuare, înregistrându-se o medie de peste 8,5 cazuri pe zi. (…) Spre deosebire de sezonul trecut, când vorbeam de 482 de persoane care au avut nevoie de ajutor, în acest sezon înregistram o creștere considerabilă a numărului de intervenții”, a transmis, luni, Serviciul Public Local Salvamont Poiana Brașov.

Potrivit reprezentanților instituției, luna cea mai aglomerată din punctul de vedere al intervențiilor a fost februarie, cu 320 de cazuri, implicând 345 de persoane.

Salvamontiștii spun că din totalul persoanelor asistate, 255 care s-au accidentat au fost predate structurilor SAJ/SMURD, în vederea transportului către unități spitalicești și o persoană aflată în stare gravă a fost preluată de echipajul medical de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov.

”Cele mai multe solicitări au avut loc pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, schi, snowboard, săniuș, și au constat în traumatisme asociate căderilor sau coliziunilor. Cauzele principale care au dus la accidentări au fost reprezentate de alegerea greșită a nivelului de dificultate a pârtiei, reglarea incorectă a echipamentului, viteza mare de deplasare pe pârtiile destinate începătorilor sau nivelurilor medii care a generat coliziuni. De asemenea, s-a înregistrat și o pondere de persoane care nu au suferit accidentări, dar care au rămas blocate în partea superioară a masivului, după închiderea instalațiilor de transport pe cablu și care au necesitat doar transport la baza muntelui”, au precizat reprezentanții Salvamont Poiana Brașov.

În sezonul de schi care s-a încheiat săptămâna trecută, s-au înregistrat peste 2.000.000 de treceri prin turnichetele instalațiilor de transport pe cablu, atingându-se pragul record din sezonul 2020-2021.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *