Alertă maximă! Plic suspect la sediul Avocatului Poporului

Alertă maximă! Plic suspect la sediul Avocatului Poporului

Au apărut iar plicurile cu substanțe suspecte care ajung la instituții

La Avocatul Poporului, la sediul Jandarmeriei Române și la sediul Poliției Române au fost trimise mai multe plicuri care conțineau un praf de culoare albă-rozaliu. Au fost implementate măsuri de protecție și de siguranță publică, iar autoritățile au fost alertate pentru intervenție suplimentară.

La fața locului, de altfel, au fost trimise echipe de poliție, dar și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Momentan, nu se știe concret de unde vine aceste plicuri, ce substanță conțin ele și care este motivul pentru care au fost trimise.

„Astăzi, 1 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București Poliție au fost sesizați cu privire la primirea, prin poștă, a câte unui plic, ce conține un praf de culoare alb-rozaliu, la sediul a trei instituții publice.

În acest sens, au fost imediat implementate măsuri de protecție și siguranță publică, iar autoritățile au fost alertate, pentru a interveni conform procedurilor. 

La fața locului s-au deplasat echipe de poliție, reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

De asemenea, activitățile beneficiază de sprijinul specializat al Serviciului Român de Informații. 

Totodată, au fost solicitați și specialiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

În prezent, activitățile de verificare sunt în desfășurare, iar autoritățile continuă să aplice măsurile necesare, pentru prevenirea oricărui potențial incident.”, au transmis autoritățile în acest caz.

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *