Angel Tîlvăr a vorbit, într-un interviu difuzat, marţi, la un post TV, despre situaţia internaţională actuală, în contextul războiului din Ucraina, dar şi al noii administraţii americane.
”Nu putem vorbi de panică, pentru că trebuie să pornim de la premiza că toate ţările (…) sunt de partea corectă a istoriei. Niciuna dintre aceste ţări nu au avut ezitări în condamnarea agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, pe de-o parte şi în ceea ce priveşte sprijinul pentru această ţară. N-aş vorbi de panică, evident că noua administraţie îşi pune amprenta propriei viziuni, inclusiv asupra acestui domeniu”, a declarat ministrul Apărării.
Acesta a precizat că parte din lcururile transmise de andministraţia Trump ”sunt lucruri pe care şi Europa le-a însuşit şi le-a împărtăşit şi anume că este nevoie de o implicare mai mare a Europei în ceea ce priveşte apărarea comună”.
”România de mai multă vreme a atins dezideratul formulat de mai multă vreme vizavi de 2% din PIB, ceea ce nu a fost un lucru rău, pentru că avem posibilitatea, ca acum, să avem echipamente pe care ne-ar fi fost foarte greu să le avem dacă am început acum procesul de negociere şi de achiziţionare”, a mai declarat ministrul Apărării.
Întrebat dacă europenii ar trebui să se pregătească ca America să-şi ia mâinile de pe Europa, Angel Tîlvăr a afirmat: ”Nu, nu, pentru că este evident că există o complementaritate împărtăşită de toată lumea, între Europa şi America (…) Nu există din acest punct de vedere niciun soi de falie între Europa şi Statele Unite, este evident că Europa îşi va asuma o răspundere mai mare în ceea ce priveşte apărarea, aşa cum este evident că această colaborare transatlantică va continua, fără niciun fel de…”.
Întrebat, de asemenea, dacă a avut contacte cu o noua administraţie americană, ministrul APărării a afirmat: ”Săptămâna trecută am discutat cu preşedintele Comisiei de Apărare din Senat şi am avut o discuţie cât se poate de normală şi de… Nu a apărut pe parcursul discuţiei niciunul din elementele la care făceaţi trimitere vizavi de retragere sau reamplasare”.