Scandal de proporții la un liceu din Ploiești! Eleve hărțuite sexual de un profesor.”Spunea ca femeia trebuie bătută până o auzi cu urechea”

Totul s-ar fi întâmplat la liceul Mihai Viteazul din Ploiești. Acolo, un profesor, fost director al unității de învățământ, ar fi hărțuit sexual mai multe fete în sala de clasă. A fost deschis un dosar penal, iar presa locală scrie că poliția a ridicat și imagini de pe camerele de supraveghere. Ancheta bate însă pasul pe loc. O profesoară a vorbit pentru Realitatea PLUS sub protecția anonimatului.

”Are o plângere penală pentru harțuire sexuală făcută de o elevă. Plângerea asta penală este din februarie, dacă nu mă înșel, de la început, nu s-a întamplat nimic”, a declarat profesoara, în exclusivitate, la Realitatea PLUS. 

Iar acesta nu ar fi un caz izolat. Un alt profesor și-ar fi jignit colegele și le-ar fi spus că femeile nu trebuie să poarte fustă scurtă și ar fi instigat la violență. Corpul de Control al Ministerului Educației a fost la liceu zilele trecute. Cadrele didactice spun că reprezentanții instituției ar fi încercat să mușamalizeze cazul.

”La clasa la care am fost eu dirigintă chiar și băieții s-au revoltat pentru că el spunea că femeia trebuie bătută până o auzi cu urechea, că femeile nu trebuie să muncească să aibă nu știu ce carieră, să stea la cratiță și să poarte doar fustră. (…) S-a țipat la noi, ni s-a spus că e vina noastră, că oricum ce au facut acești doi oameni se prescri, că acesta trebuie sa fie un moment zero”, a mai spus profesoara. 

Într-un răspuns pentru Realitatea PLUS, reprezentanții Ministerului Educației susțin că echipa care a fost trimisă la liceu a fost însoțită și de reprezentanții ISJ Prahova, iar toate procedurile au fost respectate. În acest moment, cazul profesorului care ar fi hărțuit eleve este cercetat de poliție, iar la Ministerul Educației este în curs de finalizare raportul Corpului de Control.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *