Alertă la o școală din Bistrița! O profesoară a suferit un șoc anafilactic în timp ce se afla la catedră: ambulanța, chemată de elevi

Alertă la o școală din Bistrița! O profesoară a suferit un șoc anafilactic în timp ce se afla la catedră: ambulanța, chemată de elevi

Un incident șocant a avut loc miercuri la prânz, la Școala Gimnazială Nr. 16 din Botoșani. O profesoară a suferit un şoc anafilactic chiar în timp ce se afla la ore, relatează Monitorul de Botoșani. 

Incidentul s-a petrecut după ce profesoara de 57 de ani a luat un antibiotic fără prescripție medicală.

La scurt timp, femeia a început să se simtă rău, acuzând stări de ameţeală şi senzaţie de sufocare. Totul s-a petrecut sub ochii uimiți ai elevilor. De altfel, copiii sunt cei care au sunat la 112 și au solicitat ambulanța. 

Un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Botoșani a ajuns rapid la fața locului. Profesoara a fost stabilizată de cadrele medicale în ambulanță. „După ce i-au fost acodrate primele îngrijiri, aceasta a fost transportată la Urgenţe, pentru a fi supusă mai multor investigații de specialitate”, a precizat medicul Carmen Răgoşcă, din cadrul SJA Botoşani.

Din primele informații, profesoara nu avea indicație medicală pentru a lua antibioticul respectiv și nu consultase niciun specialist înainte de a decide să-l ia.

Medicii trag un semnal de alarmă și spun că astfel de incidente nu sunt, din păcate, izolate. 

Potrivit specialiștilor, tot mai multe persoane se bazează pe automedicaţie sau pe sfaturi luatede de pe rețelele sociale şi ignoră sfatul medicilor.

„Ingestia de antibiotice fără prescripție medicală poate duce la reacții adverse severe, inclusiv șoc anafilactic, cum a fost cazul acestui incident, dar și la dezvoltarea de rezistență la antibiotice. Este esențial ca orice tratament medicamentos să fie realizat sub supravegherea unui specialist”, a mai arătat medicul Carmen Răgoşcă.

Autoritățile recomandă ca oamenii să nu ia antibiotice fără a consulta în prealabil un cadru medical, pentru a preveni astfel de evenimente și pentru a proteja sănătatea publică.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *