Descoperire macabră într-un muzeu: o carte legată în piele umană, găsită într-un birou. Cui a aparținut, de fapt?

Descoperire macabră într-un muzeu: o carte legată în piele umană, găsită într-un birou. Cui a aparținut, de fapt?

Poveste macabră într-un muzeu istoric

Corder a fost executat în 1828 pentru uciderea Mariei Marten, tânăra cu care avea o relație secretă. Crima, comisă în hambarul cunoscut drept Red Barn, a șocat opinia publică a vremii și a devenit rapid subiect de legendă, inspirând piese de teatru, romane și cântece. După execuția sa publică, trupul lui Corder a fost disecat, iar o parte din piele a fost utilizată pentru a lega o carte ce documenta procesul său – un gest simbolic, dar în același timp grotesc, tipic epocii.

Această carte a fost expusă pentru prima dată în 1933. Însă recent, curatorii muzeului au descoperit o a doua lucrare legată în pielea lui Corder, uitată pe un raft dintr-un birou, printre volume obișnuite. Aceasta ar fi fost donată cu decenii în urmă de familia unui chirurg implicat în disecția criminalului.

„Este un exemplu clasic de așa-numite pierderi muzeale – obiecte din colecție uitate în timp, uneori chiar de un secol”, a explicat Dan Clarke, responsabilul pentru patrimoniu al muzeului. El subliniază că, deși natura obiectului este șocantă, nu a existat niciodată o plângere formală privind expunerea acestuia.

Totuși, nu toți sunt de acord cu această abordare. Scriitorul Terry Deary, cunoscut pentru seria Horrible Histories, a criticat dur păstrarea și expunerea cărților. „Sunt artefacte dezgustătoare. Știu că nu ar trebui să arzi cărți, dar pe acestea chiar le-aș arunca în foc”, a spus el, exprimându-și îngrijorarea etică privind folosirea rămășițelor umane în scopuri muzeale.

Practică folosită în trecut

Bibliopegia antropodermică – practica de a lega cărți în piele umană – era ocazional întâlnită în secolul al XIX-lea, mai ales în cazul prizonierilor executați sau ca gest memorialistic din partea medicilor. Deși astăzi ridică serioase întrebări etice, la vremea respectivă era privită ca o formă de „justiție simbolică”.

În ciuda controverselor, reprezentanții muzeului susțin că nu intenționează să elimine obiectele din expoziție. „Vedem rămășițe umane în majoritatea muzeelor din țară”, afirmă Clarke, menționând că publicul nu s-a arătat ofensat până acum de aceste exponate.

Abbie Smith, asistentă în patrimoniu, a relatat experiența de a ține în mâini cele două cărți chiar în prima sa zi de lucru. „Par a fi cărți obișnuite. Dacă nu ai ști ce material s-a folosit, nu ți-ai da seama. Este în același timp fascinant și înfricoșător să avem așa ceva în colecție.”

În contextul actualelor dezbateri despre etica păstrării rămășițelor umane, descoperirea readuce în atenție întrebări sensibile privind limitele muzeologiei și fascinația morbidă a trecutului.

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *