„După 1989, în 35 de ani, am avut 30 de miniștri. Cum să existe continuitate?”, a întrebat retoric Noica, adăugând: „Toată lumea e specialistă în domeniile respective”, a mai adăugat.
Academicianul a comparat instabilitatea politică actuală cu exemplul de durabilitate oferit de Academia Română și Biblioteca sa: „Această bibliotecă există din 1867. Din 1867 până azi, au fost doar 10 directori. Iar marele Ioan Vianu a fost director 50 de ani. Păi cum să nu facă treabă?”
În opinia sa, continuitatea este o condiție a performanței instituționale. A reamintit că între 1881 și 1916, România a avut miniștri ai Educației care au marcat cu adevărat învățământul românesc, printre care Tache Ionescu sau Spiru Haret, oameni care au pus bazele unor politici durabile, nu doar măsuri de criză.
Acesta a criticat și modul în care disciplina Istorie a fost redusă la o singură oră pe săptămână, atrăgând atenția asupra efectelor pe termen lung ale acestei decizii: „Istoria face parte, ca și limba română și geografia, din materiile identitare. Așa că o singură oră de istorie pe săptămână este nu puțin, ci inacceptabil.”
Academicianul susține o abordare cronologică a predării istoriei, în care epoci importante, precum perioada comunistă sau Holocaustul, să fie integrate în cadrul general al istoriei românilor, nu tratate separat. „Nu văd rostul să rupem trecutul în bucăți. Istoria comunismului este parte din istoria noastră. Trebuie să o înțelegem, nu să o izolăm.”
Nicolae Noica a vorbit despre nevoia de cunoaștere a proprieii rădăcini: „Trebuie să ne cunoaștem rădăcinile de familie și de neam. Mulți tineri nu știu cum îi cheamă pe străbunicii lor.”
