Firma IT are legături cu Sebastian Ghiţă, cel care controlează postul România TV.
Clădirea, utilizată de RTV HD SRL, a fost pusă treptat, începând de la sfârşitul anului 2023 şi până în noiembrie 2024, sub sechestru de către Parchetul European, ca parte a unui dosar amplu de corupţie implicând compania Business Service Consult International SRL, proprietara imobilului. Sediul social al RTV HD SRL, societate care deţine licenţa pentru România TV, se află la apartamentul 8 din imobilul sechestrat, deținut de această firmă.
Anterior, în aceeaşi clădire a funcţionat şi Ridzone Computers SRL, fostul titular al licenţei audiovizuale, care a transferat drepturile de difuzare către RTV HD SRL în ianuarie 2023. Conform datelor de la ANCPI, Parchetul European a aplicat mai multe sechestre asiguratorii asupra imobilului şi terenurilor aferente apartamentelor deținute de Business Service Consult International, totalizând suprafeţe semnificative. Aceste măsuri au ca scop recuperarea unui prejudiciu estimat la peste 15 milioane de lei.
Investigaţia Parchetului European
Dosarul deschis de Parchetul European vizează un grup format din şase firme şi şase persoane fizice, suspectate de fraudarea fondurilor europene prin simularea unor servicii fictive. Dosarul cu numărul 12657/3/2025 a fost înregistrat pe 8 aprilie la Tribunalul Bucureşti, iar pe 10 aprilie a început judecata în faza de cameră preliminară.
Printre firmele implicate se numără şi Business Service Consult International SRL, alături de Cymbiot Solutions, RS Next Technologies, ARS Industrial SRL, Binbox Global Services SRL şi Itology Tech SRL.
Estimarea prejudiciului făcută de procurorii europeni ajunge la aproximativ 48 milioane de lei (9,5 milioane de euro), sumă ce include fonduri europene şi contribuţii de la bugetul de stat.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este parte în proces, având ca scop recuperarea daunelor aduse statului român prin aceste activităţi frauduloase. Procurorii susţin că, prin documente false, inculpaţii au direcţionat fondurile către conturi din străinătate, ascunzând aceste operaţiuni sub forma unor contracte de servicii fictive.
„Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii risca pedepse de până la zece ani şi ţase luni de închisoare, iar companiile pot suferi confiscarea activelor şi sancţiuni de până la 422.000 de euro”, se precizează într-un comunicat al Parchetului European.
Business Service Consult International SRL este firma care deține imobilul din Ploiești, unde își au sediile RTV HD și Ridzone Computers. Compania a înregistrat o cifră de afaceri impresionantă în 2019 – 104 milioane de lei, însă în 2023 a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând la doar 8 milioane de lei.
Printre fondatori se numără și Răzvan Iulian Băicoianu, fost acționar împreună cu Liviu Mircea Uruc în Nova Tech Integrated Solutions. Uruc este considerat un apropiat al omului de afaceri Sebastian Ghiță, fiind asociat în mai multe companii, printre care și Affichage Romania, un jucător important pe piața de publicitate outdoor.
Firma Business Service Consult International a fost supusă mai multor măsuri de sechestrare asiguratorie, dispuse de către Parchetul European, vizând apartamente și terenuri din clădirea de pe strada Democrației din Ploiești, conform datelor consultate de Clever News Center. Printre acestea se numără și apartamentul nr. 8, unde funcționează sediul social al RTV HD SRL.
Compania a preluat în ianuarie 2023, conform unei decizii a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), licența de emisie de la fostul titular, Ridzone Computers SRL.
Ridzone Computers SRL are sediul tot în imobilul din strada Democrației, în apartamentul 6, care se află sub sechestru dispus de procurorii europeni.
Ambele firme – Ridzone și RTV HD – au ca asociat comun pe Catrinel Maria Gheorghe și nu dețin alte licențe audiovizuale.
Se strâng rândurile în jurul fugarului Ghiță! Apropiații săi, trimiși în judecată de Kovesi
Ridzone are menționat în documente o decizie de eșalonare a obligațiilor fiscale, fără datorii curente către bugetul de stat, conform certificatului fiscal din decembrie 2022.
Sechestrările au fost impuse în baza Ordonanței nr. I.000275/2021 din 9 noiembrie 2023, vizând sume de până la 15,2 milioane de lei, conform cererii Parchetului European adresate ANCPI și Direcției Generale Anticorupție. Aceste măsuri urmăresc recuperarea prejudiciilor în cazul unei condamnări definitive.
Pe lângă sediul central din Ploiești, cele două firme dispun de puncte de lucru în București, situate pe strada Dimitrie Pompeiu nr. 6A și la Casa Presei Libere, funcționând în baza unor contracte de comodat sau închiriere, pe termen lung.
La sediul din strada Democrației din Ploiești sunt înregistrate șase companii legate de postul de televiziune RTV, controlat de Sebastian Ghiță.
Este vorba despre Ridzone Computers (care deținea licența de emisie până în 2023), RTV Satellite Net SRL, RTV Net International SRL, Ridzone Creative SRL, RTV Properties Management SRL și RTV HD SRL (care deține în prezent licența postului de televiziune).
Pe lângă aceste societăți, aici își au sediul și companii din fostul grup Asesoft, prima afacere de succes a lui Sebastian Ghiță, precum și entități din domeniul energetic ale familiei Ghiță.