Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii: ”Avem bani în buget pentru toate majorările de pensii. Ne-am asigurat că sunt bani pentru toate pensiile”

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii: ”Avem bani în buget pentru toate majorările de pensii. Ne-am asigurat că sunt bani pentru toate pensiile”

Reporter: Aproape toate pensiile agricultorilor au fost recalculate și sunt majorări destul de semnificative, spre exemplu, acest pensionar va primi în plus 1.000 de lei. Spuneți-ne care este impactul pentru această recalculare și dacă banii sunt prinși în buget.

Daniel Baciu: Într-adevăr exemplul pe care l-ați specificat dumneavoastră reprezintă o creștere de aproape 1.000 de lei, aproape dublarea pensiei respectivului pensionar și într-adevăr în funcție de anii lucrați în sistemul agricol, vorbim de fostele CAP-uri, se acordă acele puncte de stabilitate prevazute de noua lege a pensiilor, astfel încât și aici sunt creșteri substanțiale.

R: Banii sunt prevăzuți în buget?

DB: Nu s-a pus problema deloc și vorbim și de anul trecut și anul acesta prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, toate aceste creșteri – fie că vorbim de recalcularea pensiilor din sistemul agricol, fie că vorbim de marea recalculare prevazută de articolul 144, fie că vorbim de mica recalculare, noi am previzionat acești bani și nu se pune problema să nu avem fondurile necesare disponibile pentru a face aceste recalculări.

R: Există bani în aceste momente pentru a plăti toate pensiile și nu ne vom trezi în situația în care să spunem plătim pensia de pe decizie dacă scăzuse cumva?

DB: Nu există această problemă și nu a existat niciodată. Am auzit și eu asemenea știri în spațiul public, noi n-am întârziat nici măcar o zi plata pensiilor și nu s-a pus problema să nu avem fondurile necesare pentru a plăti pensiile integral la nivel național.

R: Pentru cine crește vârsta de pensionare și la ce ne așteptăm în următorii ani?

DB: Nu se pune problema creșterii vârstei de pensionare nici în noua lege a pensiilor, vorbim de vârsta standard de pensionare de 65 de ani la bărbați. Femeile încă nu au atins această vârstă, există un grafic de eșalonare prevăzut în anexa 5 din legea 360, astfel încât și femeile în anul 2030 vor ajunge la aceeași vârstă de pensionare ca a și bărbaților și ne oprim aici la această vârstă de 65 de ani.

În prezent nu avem o speranță de viață mai mare decât țarile din Uniunea Europeană, unde vârsta de pensionare este mult mai mare decât în România, drept pentru care consider că în momentul de față ar trebui să ne oprim aici la 65 de ani.

R: Garantați că așa rămâne?

DB: În momentul de față speranța nu e așa de mare și este corelată cu vârsta de pensionare, iar cel puțin până în anul 2030 nu avem această premisă de creștere a vârstei de pensionare sub nicio formă.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *