Unul dintre aceste obiceiuri este cel de a înconjura casa cu lumânarea aprinsă, imediat după ce au primit Lumina Sfântă de la biserică.
Potrivit tradiției, acest gest are rădăcini adânci în spiritualitatea românească și este însoțit de credința că oferă protecție, binecuvântare și noroc în anul respectiv.
În tradiția creștină, focul este semn al purificării și al prezenței divine. De asemenea, Lumina de Paște pe care preotul o împarte credincioșilor la Slujba de Înviere nu este o flacără obișnuită, ci una sfințită, care simbolizează biruința lui Hristos asupra morții și întunericului.
La scurt timp după ce se întorc de la biserică, în unele zone ale țării, gospodarii înconjoară casa de trei ori, în sensul acelor de ceasornic, rostind în gând sau cu voce tare rugăciuni pentru pacea casei, sănătatea familiei și alungarea răului.
Făcând acest gest, oamenii cred că gospodăria lor va fi ferită de necazuri, boli sau accidente, iar liniștea și sporul vor rămâne în gospodărie.
Etnologii susțin că pe lângă simbolismul religios, există și numeroase credințe populare care susțin această practică:
Se spune că lumina Învierii alungă spiritele rele și orice urmă de energie negativă din jurul casei.
Aprinzând lumânarea și înconjurând gospodăria, atragi binecuvântarea și bunăstarea în anul care urmează.
În satele de munte, se obișnuia ca, după ce înconjurau casa, să păstreze lumânarea pentru momente de cumpănă – aprinzând-o în caz de boală, necazuri sau vreme rea.
În unele familii, lumânarea de la Înviere era folosită și la împărțirea anafurei sau aprinsă la icoane în zilele de sărbătoare, tocmai pentru a păstra legătura cu acel moment sfânt.
