Incendiu violent într-un bloc din Suceava din cauza unei candele aprinse. 25 de persoane s-au autoevacuat din clădire

Incendiu violent într-un bloc din Suceava din cauza unei candele aprinse. 25 de persoane s-au autoevacuat din clădire

”Apartamentul, situat la etajul II (din IV), a fost afectat pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi. Din interiorul locuinţei cuprinse de foc, pompierii militari au evacuat trei pisici. Din păcate, una dintre ele era inconştientă, şi în ciuda eforturilor depuse de pompierii paramedici SMURD de a o a readuce la viaţă, pisica nu a supravieţuit”, precizează ISU. De asemenea, din cauza apei, au fost afectate şi finisaje ale apartamentului situat la etajul inferior. Incendiul a izbucnit din bucătăria locuinţei, iar cauza probabilă a fost flacăra provenită de la o candelă tip lumânare, lăsată aprinsă şi nesupravegheată. ”Incendiu izbucnit într-un apartament, dintr-un bloc de locuinţe situat pe str. Mihai Viteazul, din municipiul Rădăuţi. Intervin pompierii militari, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD”, anunţă ISU Suceava. Aproximativ 25 de persoane s-au autoevacuat din clădire. Incendiul a fost localizat în limitele găsite şi se lucrează pentru ventilarea spaţiilor afectate de fum. Nu sunt înregistrate victime.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *