Paștele cailor a ajuns la Cluj? 10 cai scăpați de sub control, filmați în trafic în Cluj. Soferii au rămas socati

Paștele cailor a ajuns la Cluj? 10 cai scăpați de sub control, filmați în trafic în Cluj. Soferii au rămas socati

Cei zece cai au fost surprinși plimbându-se pe străzile orașului, în apropierea unui centru comercial, într-o zonă intens circulată de mașini și pietoni, relatează Știri de Cluj.

Imaginile au fost surprinse de un șofer aflat în trafic, iar cazul a atras rapid atenția, cu atât mai mult cu cât, în videoclip, se poate observa că doi dintre cai aveau picioarele din față legate. Această practică – cunoscută în mediul rural și folosită adesea pentru a împiedica animalele să fugă – este extrem de controversată și ridică serioase semne de întrebare privind bunăstarea animalelor și respectarea normelor privind protecția acestora.

Până la ora transmiterii acestei știri, nu se cunosc informații legată de cui ar aparține, de fapt, animalele sau cum au ajuns ele pe șosea. 

Prezența cailor în plină stradă, într-o zonă intens circulată, a stârnit însă îngrijorare atât în rândul trecătorilor, cât și mediul online, acolo unde imaginile au fost postate. Mulți clujeni și-au exprimat, astfel, nemulțumirea față de condiția în care se aflau animalele, dar și față de pericolul pe care îl reprezentau în trafic.

Oamenii sunt încurajați să raporteze astfel de incidente pentru a preveni riscurile și pentru a proteja atât animalele, cât și siguranța publică, mai arată sursa citată. 

 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *