Ultimul mesaj al Papei Francisc pentru credincioși: cuvintele care au făcut înconjurul lumii

Ultimul mesaj al Papei Francisc pentru credincioși: cuvintele care au făcut înconjurul lumii

„În patimile și moartea lui Isus, Dumnezeu a luat asupra sa tot răul din lume și, în milostivirea sa nemărginită, l-a învins. A dezrădăcinat orgoliul diabolic care otrăvește inima omului și seamănă violență și corupție. Mielul lui Dumnezeu a învins!”, a transmis, duminică, 20 aprilie, Papa Francisc în tradiționalul mesaj pascal „Urbi et Orbi” din anul jubiliar 2025.

Papa Francisc a rostit salutul inițial și binecuvântarea finală, ca mai apoi să salute din automobilul panoramic miile de pelerini din Piața San Pietro.„Iubirea a învins ura. Lumina a învins întunericul. Adevărul a învins minciuna. Iertarea a învins răzbunarea. Răul nu a dispărut din istoria noastră, va rămâne până la sfârșit, dar nu mai are stăpânire, nu mai are putere asupra celui care primește harul acestei zile”, a mai spus Papa Francisc în tradiționalul mesaj pascal ”Urbi et Orbi”, de la balconul binecuvântărilor al bazilicii Sfântul Petru. 

Ultima apariție a Papei Francisc a fost în ziua de Paște, când a rostit mesajul Urbi et Orbi de la balcon, în fața a mii de enoriași, scrie ziare.com. Suveranul pontif a fost internat în spitalul Gemelli din Roma la 14 februarie, și s-a confruntat cu dificultăți de respirație, starea sa de sănătate deteriorându-se treptat.

Papa Francisc a solicitat anterior ca, în eventualitatea decesului său, funeraliile să fie simple și restrânse, renunțând la unele dintre tradiții.El a exprimat dorința de a fi înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, un loc cu o semnificație specială pentru el. 

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *