Sărbătoarea zilei, 8 decembrie. Sfântul Cuvios Patapie. Cruce neagră în calendar

Sărbătoarea zilei, 8 decembrie. Sfântul Cuvios Patapie. Cruce neagră în calendar

Sfântul Cuvios Patapie a trăit în sec. al VII-lea, fiind originar din Tebaida Egiptului. Văzând încă de timpuriu deșertăciunea lumii, a ales viața călugărească, nevoindu-se mulți ani în pustia Egiptului. Aici s-a închinat vieții monahale, urmând lui Hristos și petrecând întru toate nevoințele trupului și duhului spre curățirea de patimi a omului lăuntric. Auzind oamenii despre virtuțile Sfântului Patapie, au început să vină în număr mare la locul de nevoință al sfântului, spre a dobândi de la el ajutor și alinare vieții lor chinuite. Temându-se însă de lauda oamenilor și gândind că se va putea ascunde mai bine de oameni în mijlocul unei mari metropole decât în pustie, a mers la Constantinopol. Aici și-a ridicat o mică colibă în apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns în spatele zidului colibei lui și necunoscut de nimeni, el și-a continuat viața lui de nevoință sihăstrească ca și când ar fi fost în pustie.

Însă lumina nu poate fi ascunsă sub obroc. A venit la Sfântul Patapie, purtat de rânduiala dumnezeiască, un copil orb din naștere. Sfântul Patapie s-a milostivit de el, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul și-a recăpătat vederea. Minunea aceasta l-a făcut cunoscut și vestit pe Sfântul Patapie în tot Constantinopolul, iar oamenii au început din nou să-l caute în număr mare pe cuvios, spre a dobândi vindecare, mângâiere și povățuire. Sfântul Patapie l-a vindecat pe un înalt demnitar de idropică, făcând semnul crucii asupra lui și ungându-l cu untdelemn sfințit. Făcând cu mâna semnul crucii asupra unui tânăr, el a scos din el un diavol care îl chinuise vreme îndelungată. Multe alte minuni a săvârșit Sfântul Patapie, toate cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos și prin semnul Sfintei Cruci.

Potrivit Tradiției, moaștele Sfântului Patapie au fost așezate într-o criptă, la o mănăstire, pentru a fi ferite de profanare. Cripta se afla lângă un paraclis în care se oficiau slujbe în cinstea sfântului. În anul 1904, când s-a purces la lărgirea spațiului liturgic, s-au dărâmat pereții și s-au descoperit moaștele Sfântului Patapie.

Amintim că la Catedrala episcopală din Galați este prezentă o rasă care a aparținut Sfântului Patapie.

Troparul Sfântului Cuvios PatapieGlasul 8 Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.

Condacul Sfântului Cuvios PatapieGlasul 3 Fecioara astăzi… Biserica ta, sfinte, aflând-o popoarele locaș de sănătate duhovnicească, cu osârdie venind la ea cer ca să ia vindecare de greșeli cu rugăciunile tale; că te-ai arătat ocrotitor tuturor celor ce sunt în nevoi, Sfinte Părinte Patapie, Preacuvioase.

Tot astăzi, facem pomenirea:

Sfinților Apostoli din cei 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor;

Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, episcopul Ciprului.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *